despre bunici cu acte în regulă

despre bunici cu acte în regulă

despre bunici cu acte în regulă

3 comments 📅23 November 2014, 15:07

dimineața mă trezea răsuflarea ei caldă care îmi poposea pe frunte înainte de pupic. “nu mai ai febră, trezirea, spălarea, îmbrăcarea și la masă”. după aceea bunica ieșea din scenă și îl lăsa pe bunic să se asigure că mă trezesc. mereu sugubăț, acesta răspundea la întrebarea -ce mai faci, bunicule?- cu invariabilul -fac pe nebunul,  mai îmi trebuie unul- și avea un partener grozav în mine. chiar dacă nu doream, reușeam mereu să o necăjim pe bunica, pentru că nu ajungeam niciodată la timp la masă, beam sucuri reci pe care degeaba se chinuia bunicul să le încălzească în palme, că oricum îmi provocau roșu în gât și dureri, ajungeam acasă cu hainele murdare, pentru că mă jucam la groapa de nisip în parc …cu toate acestea, bunica îmi lua răbdătoare hainele, le spăla, îi arăta degetul a dojană bunicului și îmi pisa aspirina în linguriță ca să nu mă doară burta.

uneori eram chiar convinsă că toată blândețea, înțelepciunea și răbdarea din lume erau destinate numai bunicilor care aveau grijă de nepoții lor neastâmpărați.

bunica era frumoasă ca o artistă din perioada interbelică. avea o voce grozavă, puternică și mă topeam de dragul ei când răsuna în toată casa: “mai ții minte măi, dragă mărie?.”…bunicul era un împătimit al romanțelor și al cântecelor de petrecere…..așa că mai ascult și acum, cu drag, “costică, costică, fă lampa mai mică” sau “leliță cârciumăreasă, n-ai o fată mai frumoasă să ne servească la masă?”.

din păcate, nici eu, nici mama și nici sora mea nu am moștenit vocea ei și nici talentul la tricotat și cusut. sunt mulțumită dacă reușesc să cos un tiv curat sau să prind o gaică la locul potrivit, însă am urmărit-o gătind și i-am prins secretele….

făcea bunica niște gogoși dumnezeiești și le boteza cu o ploaie de zahăr pudră, iar de crăciun cozonacii ei tronau în bucătărie ca niște fețe împărătești. tinca, țiganca bătrână ce vindea semințe și halviță în cartierul copilăriei nu contenea să laude bucatele bunicii. ea mă trimitea mereu să-i dau tincăi de pomană gogoși și bucăți mari de cozonaci, zicându-mi că e amărătă, dar bună la suflet, săraca. tot bunica mi-a zis că dacă un om vine la poarta ta și cere apă și pâine e păcat mare dacă nu-i dai și e creștinește să mai pui și niște roșii lângă, să se bucure flămândul.

de ziua recoltei, în miezul toamnei, făceam cu bunicul felinare din dovleci, iar bunica ne fierbea boabe de porumb, cocea la cuptor dovleac și ne spunea povești inventate pe loc de ea.

ca să nu o supăr, respectam superstițiile pe care le impunea cu rigoare: nu aruncam gunoiul seara, după lăsarea întunericului, nici eu și nici bunicul nu fluieram în casă- se spune că fluieri a pagubă-, dacă răsturnam sarea, era pericol de ceartă, fapt pentru care luam un pumn de sare și îl aruncam peste umărul drept, după ce măturam curtea, nu aruncam praful la răsărit și niciodată, dar niciodată, nu mergeam la culcare supărați pentru că reușea să alunge cu vorbe bune toată amărăciunea unei dispute.

de la bunici, încă din copilărie, știu să apreciez și să port cu mândrie o ie românească în toată splendoarea ei și să îmi împreun corect degetele pentru rugăciune.

înainte să plece la îngeri, bunica a luat o poză înrămată de pe perete, i-a dat jos rama și și-a sărutat nepoatele cu aceeași răsuflare caldă care ne-a însoțit copilăria.

Share this article:

3 Comments

  1. Io
    25 November 2014, 11:03 Io

    Eu imi amintesc de genunchii mei vesnic loviti de la cazaturi si de bunicul care se chinuia sa imi dezlipeasca ciorapii de pe rana. Numai el stia sa faca lucrul acesta fara sa ma doara. Imi amintesc si de cozonaci pentru ca eu ii framantam cand bunica nu mai avea atata putere, dar si de supele pasate care imi placeau atat de mult si la care trebuia sa lucrezi vreo ora pentru cateva portii, dar bunica lucra cu drag si cand o dureau mainile pentru ca sa mananci cu pofta era cea mai mare rasplata pentru ea. Cumnatul meu nu a invatat acest lucru cand inca traia bunica.
    Din pacate, imi mai amintesc si cum ma enervam cateodata cand trebuia sa stau la povesti cu bunicii in loc sa dorm cu imi propusesem. Cred ca asta regret cel mai mult si sper ca am reusit sa ascund enervarea mea in momentele acelea pentru ca ei doreau doar sa isi aline dorul de noi cand am plecat de acasa…
    Sper ca acum sunt impreuna si ne privesc cu acelasi dor, aceeasi iubire si au motive sa fie mandri

    Reply to this comment
  2. bolovan
    25 November 2014, 15:28 bolovan

    N-am avut bunici, din partea tatalui meu s-au prapadit cu mult inainte sa ma nasc eu, din partea mamei, eram mic cand s-a stins bunicul…iar bunica…se poate spune multe despre ea…dar nu si faptul ca a fost o bunica in adevaratul sens al cuvantului.
    Mi-am dorit si eu o pereche de bunici, si tot timpul am privit cu o usoara invidie cand veneau bunicii la scoala sa-si “recupereze” nepotii, cand mergeau in vacanta la bunici. Aveam 12-13 ani, cand m-am oprit in fata unei case, bunicii cu nepotii stateau cocotati pe o gramada uriasa de porumb si lucrau la depanusat…iar bunicii povesteau tot soiul de nazdravanii facute de ei in tinerete. Iar nepotii traiau fiecare cuvant. Nu-mi aduc aminte sa fi fost mai invidios in viata mea.
    Sotia mea a avut parte de o pereche de bunici grozavi, chiar daca, din invidie nu prea vreau sa ascult povestile, incerc din cand in cand sa-mi traiesc o copilarie prin ochii ei…si ma bucur nespus cand vad o lacrima de dor in ochii ei. Eu nu pot asta…chiar daca am gustat putin din sentimentul de bunica la maturitate, prin prisma bunicii sotiei mele.

    Reply to this comment
  3. Stephanie
    14 January 2016, 18:32 Stephanie

    Bunica mea… Era blanda si buna si imi zicea puiul mamei…Se ruga la Dumnezeu multumindu-i in fiecare seara, pentru soare, pentru ploaie, pentru orice, pentru zambetul meu, pentru sanatate.. Am crescut invatand sa ma bucur ca exist, ca respir, ca dupa copaci infloriti vin flori de mac inflorite si frunze ce cad in valsuri suave, ca vin ierni reci si fluturi albi in sosete crosetate de ea…
    Bunica mea s-a topit ca un fulg, dupa ce ne-a dat caldura ei, sfintenia cinei in familie, respectul pentru intelepciune si cultul iubirii puiului tau.
    Bunica mea insiruia pe masa placinte ardelenesti, pita aurie si unt batut de ea, printre cantece si povesti, printe mangaieri pe crestet balai…
    Bunica mea plangea la poarta, facandu-mi cu mana usor si ochii inlacrimati , cand plecam… Din ce in ce mai des si mai departe, pana cand mi-a facut cu mana din cer… paradoxal din ce in ce mai rar, dar mai aproape.

    Reply to this comment

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.