recomandări de mimosă

recomandări de mimosă

recomandări de mimosă

0 comments 📅01 February 2015, 16:09

cum tot a venit vorba de poezie și de poeții ei și cum am răsfoit de curând  o carte pentru prieteni, “paralele extrapolare, ecu, ații și toriale” a lui eugen adrian filip, m-am gândit că nu ar fi rău să vorbesc în câteva rânduri despre ea.

cartea a apărut în anul 2005 la editura marineasa, timișoara.  este una din acele cărți  care se scriu singure uneori, după cum punctează și poetul în poemul “când ai trecut fără să spui”. versurile se intuiesc pe sine, unul după altul și curg într-o armonie firească, ca într-o plimbare pe o cărare de munte vajnic.

poemele mustesc de substanță, sunt palpabile și autentice, aruncându-te într-o lume unde cotidianul, miticul și misticul se îmbrățisează cu modestie. moartea este primită cu măreție și curaj ca o mireasă îndelung așteptată :

“trebuie să-ți vezi măcar o dată/moartea cu ochii umflați  (…)trebuie să-i despici carapacea/cu bisturiul/fără să ți se umezească palmele/s-o pregătești pentru noaptea nunții…”

se pare că în poemele lui eugen filip s-au strâns cântecele lumii de război și de mântuire  și s-au aliniat în imagini din poveștile de vitejie: “am făcut din noroi talismane/pe care le-am împărțit războinicilor/ca șerpii să nu-i poată înghiți/și spadele au lucit/fără să se mai tocească…” poezia este măreție, te face mai viguros, mai dârz, dar tot ea te coboară în dulcea rutină cotidiană: “poți să-mi faci patul/să-mi așezi cărțile în bibliotecă/să saluți vecinii în locul meu/să-mi umpli cana cu vin…”

în poemul “în secolul pseudovitezei”, un fel de ars poetica citadină, nepretențioasă, poezia este “o vară la mare cu o necunoscută/o umbrelă desfăcută pe care ți-o suflă vântul/o turmă de capre albastre/un puț cu două ieșiri/o gâscă coaptă-n cămașă de argilă…”

după ce a întâmpinat moartea cu dârzenie, s-a călit în războaie și a fost pregătit de dragoste atemporală, aspațială, dar palpabilă, împlinindu-și astfel un destin anume predestinat, poetul conturează o modalitate de eliberare :

“zidul are/întotdeauna o spărtură/pe unde respiră”

am păstrat aproape de final unul din poemele mele preferate,  “bocancii”, conturat cald într-o imagine patriarhală care parcă adăpostește toată înțelepciunea bătrânilor și credințele lor.  tovarăși vechi, bunicul și bocancii săi merg peste tot împreună, într-o simbioză caldă, firească, iar încălțările sunt pomenite în rugăciuni seara, alături de toate animalele din gospodărie: “bunicul meu își atârna/bocancii pe umăr/până să ajungă la horă…/îi ștergea cu mâneca/și îi punea pe raftul cel mai de sus/și seara în rugăciune/îi pomenea/odată cu toate animalele.”

în “text final”, poetul și poemul se definesc tocmai prin lipsa ființării certe, prin inexistența materialității care înseamnă infinit, mai puternic decât orice stare de agregare: “eu nu sunt ceva care se poate atinge/sau bea dimineața/fiert sau gătit la foc/și nu sunt de găsit/în apartamente/nici în casele sau albumele/păstrătoare de amintiri…” până la urmă poezia este, poate, căutare de sine, este echilibrul găsit în lucrurile contrare și putința de a exprima trăirile ce nu pot fi comunicate direct, prin cuvinte.

poezia lui eugen filip este ludică, ingenioasă, îți ia mințile și ți le redă mai frumoase, mai smintite…și se poate citi și la o beție cu prietenii.

 

Share this article:

Notice: WP_Query was called with an argument that is deprecated since version 3.1.0! caller_get_posts is deprecated. Use ignore_sticky_posts instead. in /home/biggiemail/public_html/pesleau.ro/wp-includes/functions.php on line 4551

No Comments

No Comments Yet!

You can be first one to write a comment

Leave a comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.