cam ce facem când ne păleşte plictiseala? păi, eu încerc să dezvolt conversaţii savuroase, să mă agăţ în mrejele unei cărţi bune, să văd un film care să reuşească să mă lipească de ecran, să gătesc ceva  ingenios  şi să nu-i molipsesc şi pe alţii cu plictiseala mea.

e ceva vreme însă de când nu a mai  reuşit să mă lovească în plex plictiseala…aveam, pe vremuri, momente intense  când mă păleau  o lehamite  şi  o  lene consecutivă de  ziceam că acţionează natural, în virtutea inerţiei.  oricum, cred că starea aceasta  de plictis  general  este  la modă….pe bune,  nu eşti  plictisit,  la modul sictirit, parcă nu mai eşti în trend…..şi mă consternează şi faptul că toate se fac aşa….cu timp…calm, cald, liniştit, plictisit…auzi, vreau şi eu să mergem în cutare loc, acolo unde am zis că o să  ajungem curând…răspuns invariabil:  aaaaaaaa…da…păi,  de  ce te  grăbeşti? …mai  este timp.

înţeleg că este o artă să fii plictisit şi m-am străduit şi  eu, profana de mine să mă plictisesc expert….fac cum fac şi zău că nu iese schema deloc….. serios, m-am gândit cum ar fi să ne plictisim  aşa  în  grup…?  eu,  tu,  noi,  voi,  ei,  ele…..deci,  ce  vom  face  azi?  nimic…ne vom plictisi. ….păi, am putea să ne plictisim la un pahar de vorbă? cum ar decurge oare un rendez-vous în acești termeni?

“draga mea, nimic nu se compară cu plictiseala pe care o simt când mă întâlnesc cu tine….vai, dragul meu, nimeni nu m-a plictisit atât de frumos….”

dar,  ca  să  nu  mă întind  la  vorbă  aiurea,  spuneţi-mi,   voi  ce  faceţi  când vă  păleşte plictiseala?