În ochi i se odihnea cerul

În ochi i se odihnea cerul

În ochi i se odihnea cerul

0 comments 📅01 August 2018, 18:32

Margareta s-a născut în același an cu P. C.R-ul și cu Regele Mihai. De cel de-al doilea se simțea oarecum apropiată: îl întâlnise într-o vară când el, copil fiind, venise cu mama lui în orașul de provincie și stătuseră în casa aceea mare din mijlocul grădinii publice unde îi plăcea și Margaretei să se plimbe. Jucaseră fotbal pe terenul din spatele casei alături de alți copii și primiseră apoi limonade și prăjituri de casă. Mihai era foarte popular și obișnuit cu oamenii, nu crescuse rupt de lume sau plin de originea sa regală.

Când a împlinit șaisprezece ani, părinții au trimis-o pe Margareta să învețe meserie la un boier din târg. Cu pumnii strânși și lacrimile în ochi, fata care dorea să continue școala și-a făcut valiza și s-a înființat în centrul orașului, la casa cu cerdac a boierului de pe strada Victoriei. Cum era harnică și isteață, a ajuns în scurt timp responsabilă peste celelalte croitorese și mâna dreaptă a boieroaicei. Ce ieșea din mâinele Margaretei, minune se chema. Tot târgul făcea comenzi la boieroaică, iar rochiile, bluzele, vestele și fustele croite și cusute de fetele ei îmbrăcau cocoanele orașului care se plimbau mândre în centru, duminica și își expuneau achizițiile.

Cum avea mai multe zile libere decât celelalte fete, Margareta își cosea și tricota și ei haine. Și mai avea o mare dragoste, aceea pentru portul popular. Așa că, atunci când a împlinit 20 de ani și-a făcut o pânză din in, a albit-o cu săpun de casă, a lăsat-o la soare la uscat, a întins-o și când a fost gata, a cusut o minunăție de ie cu arnică, cu fir albastru și i-a pus ici-colo niște paiete aurii micuțe-micuțe. A îmbrăcat-o la bâlci și a sucit mințile flăcăilor târgului cu portul și cu vocea ei. Cum răsunau la ea în glas cântecele populare, nu răsunau la nimeni alta. Dintre toți, inima i se oprise la George, băiat frumos și dezghețat. Avea George niște ochi albaștri în care se odihnea cerul. Dar mai avea baiatul și doi părinți, funcționărași pe la sfat care aveau alte ambiții pentru flăcăul lor. Să o ia de soață pe fiica unui boier bogat tare, a cărui avere, războiul nu o decimase. Pe fată o chema Vivica și era slabă și fără buze, dar se ținea făloasă și avută. Vivica era prietenă cu Margareta și își cosea multe haine la ea. Ba îi cerea și părerea și dorea aceeași ie, aceeași năframă pe care le purta Margareta. Aceasta știa și de dragostea tainică pe care i-o purta Vivica lui George, dar mai știa și că flăcăul nu avea ochi decât pentru ea și nu ar fi dat-o pe zece boieroaice.

Duminica, Margareta și George obișnuiau să se plimbe cu bicicleta prin grădina publică și să meargă la fotograf, că tare îi mai plăceau fetei pozele.
Nea Vasile, fotograful târgului o plăcea mult pe fată, îi iubea veselia și naturalețea neprefăcute. Avea Margareta un dispreț față de prejudecățile vremii care îi adusese oprobriul cârdului de cocoane, mai ales când ieșise în pantaloni și cizme, la promenadă pe corso. Duminica aceea avea ceva special. Margareta avea costumul popular pe ea și un zâmbet mijit în colțul gurii. “Ce-ți trece prin cap, copilă?” a întrebat-o nea Vasile care o știa mereu pusă pe șotii. Margareta vorbise deja cu George care își făcuse cu cărbune ochii ca o codană, iar fetei îi desenase niște mustăți și un barbișon golănesc. Apoi au făcut schimb de straie. Nea Vasile s-a amuzat cumplit, iar poza a făcut ocolul târgului ca apoi să poposească în camera Margaretei din casa boierului.
Au trecut anii, iar războiul și-a ascuțit și mai abitir ghearele canceroase.
Boierul a fost nevoit să renunțe la mai multe fete- “de, Reto, cum îi spuneau el și George, Margaretei, războiul e boală grea, ne mânăncă pe toți.” Și Margareta știa. George scăpase de armată cu ajutorul tatălui Vivicăi, iar fata se plimba pe corso cu flăcăul la braț, mândră nevoie mare. Mândră și ea și cu inima franjuri, Margareta a înțeles și s-a decis să plece la București să lucreze la fabrica de muniție.
Înainte însă, a poposit alături de George și Vivica la fotograf unde au făcut toți trei o poză de rămas-bun și de împăcare. Pe poza sepia care rămânea la Margareta și care îi înfățișa pe cei trei, George a scris cu drag și suflet amar -Suvenire- “ți-am furat o sărutare și de-atunci te-ai supărat și ca să te-mpaci cu mine, îți dau tot ce ți-am furat”.
Margareta și-a luat poza, zâmbetul și valiza și, în trenul care o ducea spre capitală, și-a zis că viața nu se oprește la un bărbat, fie el cu ochi albaștri și buze cărnoase.

Bucureștiul I-a dăruit și clipe frumoase, în ciuda bombardamentelor și a panicii generale. După muncă, se îmbrăca cu câte una din iile ei lăptoase și ieșea alături de fete și de puținii bărbați care nu plecaseră la război la “Scala” sau se plimbau pe Magheru. Într-o zi, la razia generală, bombele străine au fulgerat rapid curtea fabricii unde stăteau toți, scoși din secții, lipiți unul de altul ca sardinele. Lângă ea, o schijă a retezat capul unui coleg de muncă și a încremenit o clipă cu ochii îngroziți în privirea lui muribundă, până ce au reușit celelalte fete să o smulgă de jos și să o ducă acasă, cu inima împietrită. În seara aceea a părăsit Bucureștiul și s-a întoars în târgul ei natal, unde boierul și soția lui au primit-o cu bucurie și brațele deschise.
La scurt timp Margareta l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț și care nu îndrăznise să se apropie de fată din cauza cutezanței ei și a celorlați curtezani. Om liniștit, lăsat la vatră din război, de meserie tâmplar, cu mâini de aur, a înțeles pasiunile fetei, nu a încercat să o schimbe și I-a dăruit chiar și o poză cu el, serios nevoie mare.

Într-o zi, după ce războiul și-a mai domolit pornirile ucigașe, Vivica i-a trimis vorbă Margaretei, rugând-o să alerge până la spitalul târgului pentru că George era grav bolnav, făcuse o ardere cumplită la plămâni, se simțea rău și dorea să o vadă.
Margareta l-a privit înduioșată, așa mărunt cum ajunsese, pe patul din spital…..”Reto, draga mea,” a spus el…și vorbele-i ultime i-au amuțit, doar privirea lui albastră a mai fulgerat-o scurt. În ochi i se odihnea cerul.

Share this article:

Notice: WP_Query was called with an argument that is deprecated since version 3.1.0! caller_get_posts is deprecated. Use ignore_sticky_posts instead. in /home/biggiemail/public_html/pesleau.ro/wp-includes/functions.php on line 4546

No Comments

No Comments Yet!

You can be first one to write a comment

Leave a comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.