Personalul timisoara est-lugoj … Un fel de personal bucuresti-Mangalia care plea a in 5 minute de la linia 5.  Fara saruturi in ureche, fara batiste albe fluturate de amorezatii pe cale sa-si piarda consoarta si sa-si castige Euterpa poeziilor plangacioase scrise cu tus de lacrimi de pui de panda! Fara nimuc! Pur si simplu un tren plin! Capsat!
Oricare usa ai deschide-o se aude cam acelasu text variat doar de cultura din spatele mc-ului. Auzi de la “ne pare rau, nu mai e loc” pana la “ce pula mea, nu vezi ca-i plin?!” am gasit chiar si un tip care -stand pe blocajul usii- mi-a facut semn suav prin geamup semiopac al trenului- ceva de genul “nu pot deschide usa, incercati va rog dincolo”.
Am incercat si dincolo… Nici o abatere de la regula Freudiana, ba chiar un adept mai inflacarat m-a trimis la sursa problemelor mele interumane.
Am gasit! Nu la ultima usa a trenului, dar la ultima usa incercata( ca odata cu reusita de ce sa mai incerci…) Am gasit-o pe o tanti cu 3 copii care, ingramaditi in presul toaletei geniale din tren, a spus “hai, puiule! Unde-i loc de 4 mai e loc de unu’ ”. Si am intrat! Usa s-a inchis cu un zgomot infernal nascut parca din filmele de Hitchcock, si am apucat sa vad ce e in jurul meu… M-am sprijinit destul de comod de peretele rece, si am aruncat un zambet plin de recunostinta si compasiune femeii care – din salvatoare se va transforma in “mustacioasa aia” la primul sprit de pe stanga.