dacă tot ne duelăm în orgolii păcătoase, ne scoatem ochii reciproc şi construim zgârie-nori când cel de lângă noi, săracul,  nici nu a apucat să aşeze o cărămidă la “fundaţia” poveştii extraordinare de iubire, măcăr hai să ne despărţim frumos…. treptat, eşalonat în timp, să încercăm să învăţăm să ne  părăsim frumos, zi de zi,  până când uităm şi ne trece.

dragul meu, ai răbdare cu mine, sunt doar un om normal, când îmi scot hainele, îmi scot şi lacrimile şi poveştile de care mă dezbrac timid şi simplu în fiecare zi.

imi plac televizoarele. …mari….cu ecranele care parcă îţi intră în ochi, aruncându-ţi eroii serialelor direct în cameră. îmi place să zac ore întregi în faţa televizorului, cu un bol plin de alune şi de covrigei. o adormire lentă a celulelor mele cenusii. pace vouă! dimineaţa, în week-end, întind o pătură în mijlocul camerei şi îmi aduc sandviciuri, salate şi cafea…urmăresc, mestecând bunătăţile , ştirile fără sonor, atribuind câte un conţinut fiecărei imagini, fiecărui moment. mulţumesc pentru ştiinţă, mulţumesc pentru televizoare, pentru crainice şi pentru ştiri. mulţumesc pentru mecanismele antiredundante, pentru atacurile de panică şi pentru liniştea de după furtună. dragul meu, a fi zen în mijlocul cotidianului, nu înseamnă nimic… pentru că, vezi tu, problemele actuale şi educaţia noastră ne înving de fiecare dată. îmi iau de lucru acasă, pun mâna pe laptop, îl deschid şi mă forţez să nu-ţi scriu pentru că este prima zi în care te părăsesc frumos…nu îţi scriu şi nu te invit la spectacolul acestei zile.

citesc mailul.reflex. mă privesc în oglindă dincolo de mine. reflex. ascult muzică. ştiu să scriu poezie la comandă, să conversez frumos şi să te ascult răbdătoare.dacă esti cuminte, te scot la o pizza. la umbra şifonierului zac pantofii mei şi scrisorile tale. nu mă cauţi. nu mă cerţi.nu mă vrei.astăzi nu mai vreau să îmi fie dor de tine. îmi amintesc mîinile tale pe mine. cafelele tari din baruri.muşcatul de coapse. reclame la telefoane. tu. fără tine mi-e greu să-mi încep ziua şi s-o închei. femeia nu face primul pas. se face frumoasă.face scenarii. crize.vorbeşte cu prietenele. face dragoste frumos şi cald.

nu scriu şi nu citesc azi. urmăresc titlurile ştirilor si mă uit la numărul tău de telefon. mi-am cumpărat cercei handmade. fac o prajitură fara friscă, asa cum iţi place.  nu ma iubesti. cafeaua are alt gust reîncălzită. beau un pahar de vin. de dincolo de cruce mă priveste bunicul. ce chestie mare e moartea asta din noi.
cărţi. somnul de frumuseţe. amintirile de ieri cu tine se transformă în fluturi. mori în mine încet.

astăzi sarcasmul nu este cel mai bun prieten al meu, iar ironia a intrat la apă. probabil din cauza vremii  s-au temperat şi sintagmele acide. ..”plouă, plouă, plouă/vreme de beţie/şi s-asculţi pustiul,/ce melancolie!…” sau varianta mai puţin bacoviană: vreme de cearşaf şi de numărat bani.

ok, femeie….fă un armistiţiu , muşcă din pernă, nu-l invita azi la spectacolul zilei, nu certa, nu reproşa, ia-ţi umbrela pentru ploaie, pentru orgoliu şi pentru drame, pleacă frumos cu zâmbetul tău şic şi dezbracă-te elegant de fiecare filă a poveştii  pe care ai croşetat-o cu prea multă îndârjire câteodată.