… probabil se poate aplica si pentru the perfect woman, dar e mult mai trendy sa te dai misogin si sa arunci cu umor de cartier in “masinile de spalat” cu puls.
Intr-adevar, e noul mod de gandire care – filosofic vorbind- “face sens”: Tat twam asi! Esti ceea ce esti si esti autosuficient; nu ai nevoie de marketing-ul ambalat in staniol lucios al firmelor de bomboane care iti explica faptul ca sentimentele fata de “the chosen one” trebuie prezentate in cutii in forma de inima si ca trebuie sa-ti cumperi o vaca movulie (probabili altfel se cheama culoarea, dar sunt barbat) care sa iti aleaga alesul inimii si sa va apropie cu botul ei plapand si putin umed de cel sortit; (cu totii stim ca vacile au un al saptelea simt pentru energiile care se atrag intre oameni)).
Intr-adevar, nu cred ca ai nevoie sa pui vreascuri sub perna in prima zi de Joi din a treia saptamana dupa postul primului fulg de nea ca sa iti dai seama cu cine vrei sa-ti imparti eternitatea urmatorilor 2 ani; nu cred ca prima experienta sexuala este neaparat “cea corecta” si ca daca ai mai avut o epifanie anala la vreun chef din caminul x esti o curva ordinara si trebuie sa fii omorata cu pietre.; ba mai mult! orgoliul meu de mascul feroce (asa e, ca mi-a spus mama si un unchi mai funny) este atras spre filosofia de a avea “o partenera” – a se citi tipa care spala vasele si se ocupa de animalutele alea galagioase cu care nu poti sa bei pe care le-am uitat “la ea” in cele 3 minute de pasiune care imi dovedesc ca sunt romantic-.
Da, cred ca am ajuns la un nivel mai inalt de gandire, si trebuie sa se schimbe ceva in modul in care ne percepem relatiile. Cred ca omul nu este un animal monogam si ca nu are rost sa-ti pierzi cele 2 secunde cosmice in care cateva milioane de celule se numesc “Eu” troglodit in niste mentalitati de pe vremea cand “curvele” chiar primeau “scrisori” de la fostii clienti sub forma unor pietre pe care uitasera sa prinda si ravasul.
Intr-adevar, cred in “valori tehnologice”
- de Elis imi place pentru ca are un cur pe care l-as pune pe tort
- de Cora imi place pentru ca are niste buze care au cauzat aparitia picturii, sculpturii si sportului extrem formally known as onanism
- de Ionela imi place pentru ca daca ma uit in ochii ei am 5 filme 7D simultane, si orice mi-ar explica despre gigacalorie eu aud doar “sex… sex… sex”
- de Elena imi place pentru ca pot vorbi cu ea saptamani intregi fara ca “boner-ul mental” sa piarda o miime din bar-ul de vascularizare
- si de Laura imi place … pentru ca in momentul in care apare in codul meu postal stiu ca ziua a devenit geniala, CA Karma este doar o pisicuta care-i mananca din palma si totul se insenineaza
- si de Victoria … nici nu mai stiu de ce … nu pot vorbi cu ea mai mult de jumatate de ora pentru ca Universul nu are loc de asa un Big Bang energetic, dar alea 60 de minute (3600 de secunde) imi scad varsta la minus infinit, o citesc in modul si o scad din nou. Nu ne-am potrivit in pat, nu ne-am potrivit ca lumi, nu ne-am potrivit ca moment, dar Doamne, ce ne-am potrivit!
Da, am ajuns la (e-)maturitatea aia in care pot sa recunosc fiecare aspect. Si atunci … de ce sa ma mint ca una dintre ele e “Aceea”? De ce sa nu le folosex pe fiacare exact pentru acel lucru pe care il pretuiesc la respectiva inculpata?!
Am invatat (empiric) ca prin reprimarea unor porniri devin impotent fizic sau psihic: ne spunandu-i lui Vlad ca e un tampit lingau fara skill-uri sociale de orice fel – am pierdut putin din verticalitate, spunandu-i Adrianei ca nu pot sa ma culc cu ea in seara aia am pierdut doua sesiuni de “lemn de dimineata” si … plecand prematur de la o discutie despre istorie cu Radu am epuizat toate permutarile in minte si orice reincalzire a supei a rezultat intr-o acreala ieftina.
Nu, nu avem nevoie de “Pe aripile vantului”, de “Somewhere in time” sau “Titieanic” ca sa ne spuna cum sta treaba si cui sa-i punem la gat ghirlanda de Hawaii a iubirii noastre vesnice a urmatoarelor luni. Poate avem nevoie de un “Jeux d’enfants” care sa ne invete ca unele chestii nu trebuie fortate pentru ca acelasi Univers nu e pregatit pentru o desfasurare de o asemenea magnitudine si ca … daca nu vrem sa ajungem intr-o pajiste evergreen de ciment (as fi ales chihlimbar) sau orice alt material… poate ar trebui sa “folosim” fiecare persoana pentru ceea ce starneste in noi.
What say you?
Well, expertul din micuta imagine alaturata spune “cacat!”. Am ajuns in partea cealalta – si efectiv mancam cacat servit pe o tava moderna de seriale gen “Sex and the city”, si ca asta e o scuza pentru faptul ca ne place “viata” si polenizatul aleator. (thumbs up! viata mea sexuala din ultii ani se hraneste din asta… go on!
Simt nevoia sa mai exclam o data: CACAT! O cunosc pe o Doamna in adevaratul sens al cuvantului, care si-a cunoscut destul de devreme complementum-ul. Nu cred ca trebuie sa spun explicit ca dex-ul intregului de care vorbesc nu avea definitie pentru cuvinte gen infidelitate;
Imaginati-va ca am crescut in generatia cheii de gat, si parintii colectivi ai cartierului erau prea ocupati cu slefuirea pieselor de la uzina pentru a ne explica lucruri abstracte ca “respect”, “politete” si alte legende urbane de genul; oricine interactiona cu sleahta semi-dresata a noastra era pasaportat in anumite parti anatomice sau devenea beneficiarul unor palme dupa cap si alte gratuitati de genul – fara sa discriminam in privinta varstei sau a detaliilor de factura asemanatoare;
Eh, in acest peisaj – momentul in care cuplul mai sus amintit aparea in peisajul gri al cartierului, prinsa, chems-ul sau sotronul dispareau, coarda se invartea singura in aer 10 minute, si cu totii ne opream, ii studiam -probabil copilaros- si in -functie de rapiditatea cu care ne dezmeticeam din contemplare- ganguream cate un “Sar’na!”. Nu cred ca am vorbit atunci mai mult de hand-shake-ul verbal, si nici nu a fost nevoie: erau peste realitate, peste ponei si inorogi, peste ratiune… erau … “EI”…
Mai tarziu am interactionat cu ei si i-am vazut impreuna: doi artisti de discipline diferite care functionau ca un tot: mobila cu 28765 de clase peste IKEA era facuta de ei impreuna, designul casei era dintr-o alta era neinventata inca.. si … intrand in casa lor erai intr-o alta lume unde nimic nu era “profan”. L-am inteles pe Béjart din 3 vorbe perfect compilate, si m-am indragostit de balet(si elevele de la balet care erau strategit pe acolo cand ajungeam eu “intamplator”) si de tango – fiind dojenit parinteste de V. pentru ca nu stiam ce inseamna “arhetip” si nu am intrebat.
Am fost eu un beneficiar al relatiei de ceas elvetian care era constituita de cei doi, si nu vorbesc doar din imaginile leak-uite inspre comunitate de cei doi.
In final, V. a trecut la peisajul etern si universul celor doi s-a injumatatit intr-o mima putin dulce-acrisor vesel-trist. Orice discutie cu doamna A. este la doua vocale de V. fara a deveni insistent in genul majoritatii parintilor care-si divinizeaza animalutul distrugator de suzete si care au impresia ca doar “ala mic al meu” stie sa manance mere si sa se usureze in “vasul cel mare si alb”; nu, amintirile sunt in continuare ale doamnei A. si nu sunt varate ostentativ pe gatul mental al ascultatorilor. Transpira doar cate un “Esti cu masina? Nu?! Hai sa bem o Vodka mica pentru V, lui i-ar placea asta…”
Apogeul a fost momentul in care vorbeam despre filosofia pe felie a sensului vietii si am proiectat “maiastru” intrebarea catre doamna A. la care ea a raspuns: “Mai fetelor…” (da, asta ma includea intr-un mod <<ciudat>> reconfortant si pe mine) “… viata mea s-a terminat cand a murit V. acum ma mai bucur de copii si nepoti; dar viata mea a fost V.”
Stiu, pe anumite canale TV e un cliseu, dar aici … era taios … era fucking duios. (cred ca e prima data in viata cand folosesc cuvantul)
Si revenind la “your garden variety new age man”… parca au ceva gust bomboanele vacii mai sus parate …
P.S. Pentru oamenii cu IQ subunitar – nu sunt nehotarat… cred! 🙂 ‘oi fi bipolar … probabil se trage de la mama lui Freud… I don’t care! Nu cred ca cineva poate emite un model corect de supravietuire in relatii (Preaentuziasmatii sunt exclusi de la verdictul acesta lumesc si complet ne-catedralian).
E vorba doar de ce vrei sa fii si cu ce model te identifici!
What’s your poison?!
Cred in perechea potrivita, e imbinarea perfecta a copilului cu parintele, al parintelui cu copilul, al adultului cu adultul. Cand o relatie e fortata, adica se ajunge la prea multe compromisuri, se sfarseste, in cele din urma. Dar cand cele trei trairi(al parintelui, adulutlui si copilului) se imbina perfect cu ale persoanei opuse, atunci putem spune da, am gasit perechea potrivita. Pana atunci, toate relatiile sunt experiente sau experimente.
E vorba intr-adevar de ceea ce vrei sa fii, respectiv sa ai langa tine, de ceea ce urmaresti in viata.
Aceste frumoase exemple, precum cel dat de A si V, demonstreaza ca exista si relatiile acelea care par rupte din filme, dar care sunt bine ancorate in realitate (ce iti da un feeling de “fucking duios”) si care in mod evident, nu sunt des intalnite. Tocmai asta le face speciale, si ele depind -parerea mea- exclusiv de cei doi. De pasiunile, aspiratiile, si valorile care ii definesc. De modul in care reusesc sa se inspire unul pe celalalt, pentru ca e unul din cele mai frumoase aspecte dintr-o relatie. Plus, un strop din chestia aia speciala, numita iubire. Iubirea dincolo de orice cliseu, in cel mai simplu si pur sens, lipsita de inimioare roz la bax,sau exagerate si hidoase buchete de trandafiri, care se intind pe supfrafete de metri patrati.
Si-atunci, din acest punct de vedere apare “the one”. A nu se confunda cu “the perfect one”
Perfect man/ woman/ relashionship/ relashionship receipe ? No such thing. Doar oameni care se potrivesc intr-un mod exceptional, si care se inspira unul pe celalalt. Care se dedica unul celuilalt, si care urmaresc ceva frumos – nu perfect.
Nu sunt mare fan al citatelor, dar vorba aia : We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit.
P.S. Frumos scris articolul 🙂
deci pana la urma si tu ai un model 😛 numai ca nu e din filme 😉
Nu exista „the perfect man” sau „the perfect woman”, exista, in cel mai bun caz, persoana cu care te potrivesti cel mai bine (pe toate planurile), impartasesti aceleasi viziuni, adica esti pe aceeasi lungime de unda. Si in momentul in care ai gasit acea persoana ar fi bine sa ai destul noroc incat sa fii la acel nivel de maturitate emotionala, ca sa iti poti da seama ca „she’s the one” sau „he’s the one”, deoarece mai devreme sau mai tarziu toti avem nevoie de cineva in care sa ne regasim echilibrul la sfarsitul zilei.
As dori sa mai citesc articole similare sau scrise de acelasi autor.
Multumesc de incurajare 🙂 Promit sa ma reapuc de treaba; pana atunci … tot ce e semnat “Fosea” este o emisie a aceluiasi autor!