Cred că viața este prea scurtă să ne temem, să ne rușinăm și să punem inutil piedici în cuvinte. Așa că, dacă o să am ocazia să stau pe îndelete la masă, la un pahar de vorbă, voi începe cu “mulțumesc”.

Mulțumesc oamenilor care au trecut prin viața mea, oamenilor care au rămas în viața mea și oamenilor care abia au intrat în viața mea…pentru că orice amprentă, oricât de mică, poate marca frumos pe cineva.

Sunt impulsivă, nerăbdătoare și efervescentă. Mă prăbușesc de oboseală câteodată, precum blocul Carlton, dar o iau de la capăt surâzând; îmi astup urechile să nu aud avalanșa de vorbe de pretutindeni, dar cern apoi cuvintele și găsesc sensul lor, până la urmă. Am sau îmi place să cred că am o vorbă bună, la momentul potrivit, pentru fiecare.

Mulțumesc prietenilor pentru momentele grozave și savuroase petrecute fie pe munte, în centrul orașului sau în mijlocul tornadelor cotidiene. Mă bucur că vă am alături la drum, de fiecare dată, oriunde ar duce acesta.

Mulțumesc pentru tot, părinților, bunicilor și străbunicilor (probabil aș putea merge mai departe în arbore), dar nu în ultimul rând, pentru umorul și dezinvoltura pe care mi le-au sădit cu grație salvatoare. Mulțumesc surorii mele care se simte datoare să mă mai coboare câteodată din nori, cu o urmă contagioasă și bine plasată de cinism.

Mulțumesc consortului suprem pentru iubire, umor, nebunie și pentru că fiecare zi e uimitoare.

(Acum înțeleg ce simțea Cuba Gooding jr. când le mulțumea ca nebunul, tututor -pe rând- în 1996 când a luat Oscarul pentru rol secundar).

Viața e de Oscar, așa cum e ea și e necesar ca, măcar o dată, într-o rochie lungă, epatantă și de la înălțimea tocurilor ascuțite de 12 cm, să mulțumim pentru ea, pe covorul roșu, cu o plecăciune largă și elegantă.

Și încă ceva…..la masa mea de mulțumiri, oricând este loc pentru prieteni.