sunt femeie, deci exist


Notice: Trying to access array offset on value of type null in /home/biggiemail/public_html/pesleau.ro/wp-content/themes/forca-theme/functions/thumbs.php on line 8
sunt femeie, deci exist

sunt femeie, deci exist

7 comments 📅29 October 2014, 14:08

 

sunt femeie, deci exist

exist…din păcate sau din fericire în acelaşi univers cu tine. asa că, dacă soliciţi o reîmpărţire strategică a teritoriului, te anunţ de pe acum că nu sunt de acord….zarurile au fost aruncate şi armele arătate încă de la început, aşa că mă întreb unde este fair-playul, la mine sau la tine?

orice alte schimbări de situaţie vor avea loc după o îndelungă apreciere a conjuncturii, în baza unui studiu de fezabilitate şi a unor numeroase studii de piaţă care necesită personal competent. şi ştii ce? specialiştii se tem de mine…..pentru că sunt femeie şi preferă să nu ia parte la o luptă personală inutilă.

sunt femeie şi te sun atunci şi te caut atunci pentru că atunci mi-e dor de tine şi îmi lipseşti. Nu te sun ca să te cicălesc inutil, după cum crezi, dar ajungem şi la asta.

crezi că te cicălesc inutil pentru că te atenţionez uneori (că doar obosesc şi eu, nu crezi?) că nu îmi place cum îţi stau blugii vechi, cum îţi atârnă şiretul uriaş după tine, cum părul îţi umblă în patru zări de parcă ar fi un călăreţ rebel, că nasturii de la mijlocul cămăşii nu îţi sunt închişi, că iar ţi-ai uitat pachetul cu mâncare acasă, etc…

stai liniştit, ştiu cum funcţionează un calculator, nu trebuie să-mi repeţi iar şi iar ce face funcţia cutare, care este serverul, ce a păţit hard-ul, etc….. am învăţat că avem linux-ul instalat peste tot pentru că windows-ul „crapă repede”……

sunt femeie, dar nu mă descarc furtunos pe tine când te revăd, după şedinţele de la lucru, cu un zâmbet larg pe faţă, arătându-mi victorios o chestie absolut necesară pentru bunăstarea noastră numită plasmă care tronează pe jumătate din suprafaţa camerei.

când am nevoie de o reparaţie majoră la casă, maşină sau la mine, normal că la tine apelez pentru că tu eşti acum pe firmamentul existenţei mele….deci, fii disponibil…când spui că mă suni mai târziu, aştept s-o faci, nu să te faci că plouă.

dacă erup ca un vulcan câteodată, o fac pentru că aşa ştiu eu să iubesc, fierbinte şi cu năbădăi.

nu, când sunt botoasă sau melancolică nu înseamnă că sunt nefericită cu tine sau că îmi umblă altcineva prin viaţă, înseamnă că ai făcut ceva care m-a supărat, că au făcut alţii ceva care m-a supărat, că s-a întâmplat ceva pentru care trebuie să găsesc o rezolvare sau pur şi simplu am citit o carte siropoasă sau am văzut un film care m-a înstristat. stai liniştit, orice ar fi, o să-ţi comunic, pentru că ştii tu, sunt femeie şi asta fac cel mai bine……comunic. numai că atunci, pe moment, am nevoie de linişte ca să mă adun, să găsesc soluţii, să mă calmez şi să-mi recuperez zâmbetul şi ochii vii şi surâzători care îţi plac atât de mult.

recunosc…am o problemă…vreau ca toate să se întâmple acum şi pe loc….asta pentru că, din păcate, timpul la mine este relativ şi totuşi, singura măsură pertinentă a existenţei…şi eu întotdeauna am impresia că nu am timp….pentru că eşenţa lucrurilor, nu, nu, nu este bărbatul (scuză-mă dacă te dezamăgesc), este timpul.

am baia plină de parfumuri, creme, geluri de duş , balsamuri şi dulapurile pline de haine pentru că trebuie să fiu curată, parfumată, frumoasă, cochetă în fiecare zi….pentru că înainte să îţi plac ţie, trebuie să îmi plac mie şi eu sunt cel mai redutabil critic al meu.

citesc mult (recunosc nu sven hassel), mă uit la filme, mă informez, pentru că informaţia este cea mai puternică armă modernă (în afară de sex, în cele mai nefericite cazuri).

muncesc…muncesc mult….îmi place să fiu apreciată şi independentă…bănuiesc că şi ţie, pentru că tocmai de aceea  eşti în sfera mea de acţiune.

am prieteni, mulţi, puţini, nu contează, pentru că nu putem trăi singuri, noi interacţionăm şi, plus de asta, încerc să te mai menajez şi să comunic şi altora ce simt, ce trăiesc, ce zbucium am, că doar nu vei fi mereu psihologul/companionul meu de serviciu.

sexul e important….se face cu artă şi cu inteligenţă, mai puţin partidele scurte care se fac cu râvnă şi succes scontat.

nu fac concesii…în cel mai rău caz, se numeşte compromis şi atunci o fac cu plăcere pentru că îmi oferi multe care să îl merite.

sunt femeie, nu dau întotdeauna ochii peste cap, nu fac botic sau pe mimosa, îmi pun la bătaie inteligenţa, sarcasmul, umorul, autoironia şi capacitatea de înţelegere (limitată uneori, recunosc, în funcţie de conjunctură). tratează-mă cu tact, cu inteligenţă, căldură ca să mă stăpâneşti sănătos.

 

Share this article:

Related Articles


    Notice: Trying to access array offset on value of type null in /home/biggiemail/public_html/pesleau.ro/wp-content/themes/forca-theme/functions/thumbs.php on line 8

  • Notice: Trying to access array offset on value of type null in /home/biggiemail/public_html/pesleau.ro/wp-content/themes/forca-theme/functions/thumbs.php on line 8

  • Notice: Trying to access array offset on value of type null in /home/biggiemail/public_html/pesleau.ro/wp-content/themes/forca-theme/functions/thumbs.php on line 8

  • Notice: Trying to access array offset on value of type null in /home/biggiemail/public_html/pesleau.ro/wp-content/themes/forca-theme/functions/thumbs.php on line 8

7 Comments

  1. Io
    29 October 2014, 19:41 Io

    Dar cand ti-ai luat draga plasma????

    Reply to this comment
  2. laurentiu
    05 November 2014, 08:02 laurentiu

    Toata viata am fugit de femei independente (plateam prea scump independenta lor), iar de cele fara compromisuri…nici nu ma atingeam (no thanks, am nevoie de femeie inteligenta, nu de femeie fara concesii etc)
    Stau si ma gandesc, voi va declarati femei independente, puternice, fara compromisuri sau concesii.
    Acum, eu sunt tare curios, ce o sa se intample daca la un moment dat cineva o sa va ceara sa demonstrati independenta? Mai mult, ce se intampla daca cel de langa dvs nu mai vrea nici el sa faca concesii si compromisuri? Nu cred ca o sa supravietuiti…daca nu gasiti rapid o persoana care sa nu va ceara sa va demonstrati independenta.
    Si nu, independenta nu inseamna ca te refugiezi in altul, independenta nu inseamna: “o sa-mi gasesc altul pe care sa-l torturez si sa-l pun sa-mi plateasca independenta”. Independenta inseamna factura pe numele tau si plata din contul tau.
    Adevarul este urmatorul: intotdeauna femeia ce se declara independenta acele femei cu adevarat independente. Femeia independenta ii considerata o inadaptata, este barfita si vorbita de rau: te uita la aia, nu are prietene, nu are prieteni, traieste singura, nu iese in societate. Da, va dezamagesc…aia este femeia independenta, nu voi.
    Banuiesc ca nu esti o femeie tocmai fericita in relatia pe care o ai (daca ai)…si cauti mereu sa-ti demonstrez tie si celor care trec prin patul tau ca esti fericita si nu ai nevoie de nimeni
    De regula, acele femei independente si fara concesii sunt parasite. De ce? Simplu, la un moment dat cel de langa se satura sa plateasca independenta femeii sau doar se satura de compromisuri facute si nefacute.

    Noi va iubim pentru dependenta voastra, pentru concesiile si compromisurile facute de voi. Pentru fragilitatea voastra…altfel cele de pe soseaua de centura sunt suficiente.

    Reply to this comment
  3. laurentiu
    05 November 2014, 09:49 laurentiu

    Si inca ceva…cand suntem botosi…si scortosi..nu suntem pentru ca avem ceva cu voi…nici macar suparati nu suntem…suntem asa pentru ca asteptam sa primim ceva in schimb dupa ce va achitam factura de independenta. Asteptam sa ne dovediti ca n-am facut compromisuri in locul vostru in van.
    Da…ne place cand ne sunati, ne place (chiar daca nu o aratam) cand sunteti putin posesive si geloase. Ne face sa ne simtim bine…si ne permite sa platim mai cu zambetul pe buze independenta voastra.
    Hai sa-ti mai spun ceva…daca citesti postul tau…o sa-mi dai dreptate…independenta voastra ii doar declarativa.

    Nu ne menajati, noi va acceptam asa cum sunteti, cand incepeti sa ne menajati, incepeti sa ne privati de ceea ce inseamna “femeie”, mai mult, protectia voastra ii extrem de scumpa pentru noi, pentru ca, la sfarsit, noi platim tot ce inseamna protectie, independenta sau compromis.
    Si inca ceva, legat de sex…nu avem pretentia sa stati cu picioarele desfacute tot timpul, altfel va dadeam intalnire pe soseaua de centura. Nu avem pretentia de sex curat si animalic tot timpul,…ala il obtinem cu 50-100 lei/numarul..si fara costuri suplimentare/ascunse, terminam rapid, plaitm, plecam…fara dureri de cap. Dar din cand in cand avem pretentia sa oferiti ceva mai mult decat un numar.

    Reply to this comment
  4. laurentiu
    05 November 2014, 09:57 laurentiu

    Ah, evident, am uitat ceva (te rog sa lipesti posturile).
    Noi barbatii suntem extrem de simpli, nu complicam si nu cautam sa gasim intelesuri acolo unde nu sunt. Nu ne place prea mult subtilitatea, pierdem mult prea mult timp retios si energie cautand sensul, cand timpul si energia pierduta poate sa fie folosita in alt scop, mai constructiv.

    Noi suntem acele entitati care…asa cum le vedeti…asa suntem. Keep simple…beauty by simplicity.
    Si inca ceva, misoginismul este o boala cu transmitere sexuala.

    Reply to this comment
    • Io
      05 November 2014, 16:24 Io

      Laurentiu, plateste in continuare femeile de pe centura daca ele iti indeplinesc nevoia de simplitate si iti ofera timpul sa iti consumi energia in mod constructiv. Bravo tie, ai descoperit femeile independente a caror factura o platesti! Pentru altceva trebuie sa mai cauti, cum probabil ai aflat deja. Din tot monologul tau deduc faptul ca esti un barbat ”independent”… atunci nici tu (conform ideilor tale despre ce inseamna independent) nu ai prieteni, nu iesi in oras, nu esti cautat. Nasol… Multa bafta in gasirea unei persoane care sa te accepte asa cum esti si sa ii dovedesti ca meriti sa faca ea compromisuri pentru tine si sa iti plateasca ”facura de independenta”. Dar sa stii ca nimeni nu iti va cere sa-ti demonstrezi independenta, deoarece o persoana este independenta prin modul de a gandi, de a lua decizii, de a se comporta, de a-si sustine drepturile, de a se intretine singura etc. si asta se vede cu ochiul liber. Daca totusi cineva iti cere sa o dovedesti, atunci persoana aia este la fel de dependenta ca tine…

      Reply to this comment
  5. Fosea
    05 November 2014, 14:07 Fosea

    Laurentiu, nu e putim cam invechita si plicticos-corporatista conceptia asta cu “barbatii sunt de pe ceva planeta si femeile de pe alta” ??
    Adica … eu zic ca am ajuns la nivelul ala in care sa nu mai impartim in doua tabere toata discutia asta plus ca … mie imi plac femeile independente si nu ma excita extraordinar “fragilitatea” de care vorbesti.

    Cred ca definitia ta pentru independenta este cam ingusta; o femeie poate fi <> independenta si in cuplu si chiar si cu banii la comun – indiferent de proportia sumelor.

    Ma aprinde din cale afara o femeie intr-o masina puternica -nu pentru ca as fi “materialist” (speer) ci pentru ca imi place ideea ca femeia aia poate schimba un bec singura daca eu dorm, poate “storci” singura fiara de paianjen din baie si … daca “o iau” si ramane singura o saptamana nu va da foc la casa. Imi place gandul ca tipa e independenta, ca avem ce invata unul de la altul si nu “mi-am luat inca o grija pe cap cu ea”

    P.S. – una dintre cele mai frumoase relatii ale mele a durat vreo 3 minute – la semafor cu o tipa pe un YAMAHA R6. Nu i-am vazut fata, dar am vazut toata casnicia extraordinara; s-a facut verde si am plecat amandoi fara sa ne vorbim; inca ne mai scriem! 😉

    Reply to this comment
  6. Stephanie
    13 January 2016, 18:23 Stephanie

    Pentru Laurentiu
    Cand singura femeie care sta langa tine o face pentru ca ii platesti facturile, cand alternativa ei viabila costa 50 de lei pe centura, cand femeii care scrie aici ca uneori isi cere tributul la iubire, atentie si un zambet tu ii raspunzi ca sigur e singura si sigur nefericita, si absolut si iremediabil nu plateste din contul ei pentru independenta proprie, crede-ma ai gresit siteul si maneaua, si valoarea, si dusmanii, si lantul de aur cu cruce, si fara numar… Pentru ca dragul meu, exista si facturi cu plata in cecuri, in alb. Pe suflet, pe o metafora, pe inteligenta, pe intelect, pe o centura ce strange nu prostituate ci pantec de femeie ce a nascut viata… Fara factura, si fara cont, si fara de declamare la independenta… o viata buna si simpla iti doresc, asemeni tie!

    Reply to this comment

Leave a comment

Click here to cancel reply.


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/biggiemail/public_html/pesleau.ro/wp-content/themes/forca-theme/functions/filters.php on line 174

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.